Memoriile Gheisei mele…

Introducere:
„Cuvântul gheișă înseamnă artistă! – Și să fii gheișă înseamnă să fii judecată ca operă în mișcare…
Gheișele creează o altă lume, una secretă! Un loc al frumuseții și al muzicii, care este arta conversației…
Ele nu sunt curtezane! Își vând îndemânările, nu trupurile!”
Nu știu de ce m-au atras întotdeauna, ca și cum aș fi din lumea lor. Ca și cum aș fi trăit în altă viață în Japonia…
 Mereu am fost fascinată de lumea lor atât de artistică, atât de colorată, atât de vie! De felul cum se machiau, cum vorbeau, cum dansau și cel mai important despre cum își purtau acele kimonouri superbe, pe care le ador pur și simplu.
Artiste în adevăratul sens al cuvântului!
„Să nu se spună că cel mai simplu veșmânt de interior, este cea mai potrivită podoabă pentru o fată frumoasă! Găteala femeilor răspândește un farmec. Din splendoarea îmbrăcăminții se desprinde tot ce e mai strălucitor și mai frumos din ea, asemenea florilor care se împlinesc, doar când își desfac petalele în desăvârșita lor policromie…”

           „Nu voi fi un om obișnuit, pentru că am tot dreptul să fiu extraordinară!

  Iluzii… 
 
             Subiectul oricărei cărți este desprins din viață. Viața însă, nu se trăiește din cărți…
*Dacă citiți acestă carte, să nu credeți că o să ajungeți să mă înțelegeți. Nu…
Femeile sunt făcute să fie iubite, nu înțelese…

       Dacă femeile n-ar exista, nici o bogăție din lume nu ar mai avea sens…

E foarte greu să fii femeie în ziua de astăzi… Trebuie să gândești ca un bărbat, să te porți ca o doamnă, să arăți ca o puștoaică și să muncești ca un cal.

Mereu am crezut că cea mai mare irosire în viața unei femei, este să știe să fie doar frumoasă..
Frumusețea unei persoane este doar acel ambalaj care te face curios, dar nu ești sigur dacă e de calitate sau nu…
Un corp frumos nu este suficient, fără atitudine, stil, pasiune, tinerețe, inteligență, demnitate, personalitate, seducție, șarm, senzualitate, extravaganță, carismă, farmec, noblețe, modestie, savoare, exotism, provocare, bun simț, politețe, educație aleasă, atașament, fidelitate și mai ales, fără o minte pe măsură.
Întotdeauna am fost sigură pe mine și nu pe sânii mari și forme generoase.
Nu sunt doar o „tipa”! – Eu sunt o doamnă…
O doamnă este o femeie care îl face pe bărbat să se poarte ca un domn. O doamnă nu va concura cu alte femei pentru atenția cuiva!
Fete vor atenție, femeile vor respect…

Există femei pe lumea asta, distruse de dragoste, de familie, de părinți, de prieteni, de cunoștințe… Cu toată sinceritatea pot spune, că și eu sunt una dintre ele….

                          Ce-ați vrea să vă povestesc…,
                          Viața pe care am trăit-o, sau viața pe care mi-am dorit-o?!

*Povestea mea…, n-ar trebui spusă niciodată!
Am crezut că e mai bine să sufăr în interiorul meu, decât să mă deschid, să devin vulnerabilă…
Mă închid în lumea mea, ori de câte ori, lumea asta devine prea rea, prea stricată, prea „periculoasa”…

Dar apoi, mi-am dat seama că greșeam, ținând în mine tot, simțeam că explodez. Acumulasem prea mult… Aveam prea multe de spus și de arătat. Simțeam că văzusem și știam prea multe, pentru o fată de vârsta mea. Aveam nevoie de o cale de a ma descărca. Dar cum?!

Înainte aveam prietene și îmi era ușor să vorbesc cu ele, să le povestesc ce e cu mine, să simt că am pe cineva lângă mine… Dar apoi, mi-am dat seama că între femei nu există prietenie, ci doar un complot împotriva celei de-a treia… 🙂

CAPITOLUL III:                         Trecutul…             

Trecutul îți dă o identitate. Este o iluzie… ca și viitorul. Important este momentul prezentului. Simți puterea acestui moment și plinătatea ființei?! Simțiți-vă prezența!
După ce răsplătim prezentul…, nefericirea se dizolvă, iar viața începe să curgă cu bucurie și ușurință. Nimic nu s-a întâmplat în trecut, se întâmplă acum! Nimic nu s-a întâmplat în viitor, se întâmplă acum. Eu mi-am uitat trecutul și iubesc la nebunie prezentul, pentru că trăiesc cu o dragoste imensă față de bucuria de a trăi.
Shakespeare spunea: „Viața e ca o înghețată…. bucură-te de ea, înainte să se topească…” – Timpul nu este prietenul nimănui…
Viața trebuie trăită astfel încât să-ți fie rușine să o povestești, însă al naibii de frumos să ți-o amintești. Știu să vorbesc când e nevoie de cuvinte. Să scriu când am nevoie de liniște sufletească….
Nu mi-aș mai impune restricții,
Nu aș mai trăi după reguli!
Nu vreau să uit ce înseamnă o bucurie, un concediu de vis, o seară romantică, o aventură care să-mi facă sângele să fiarbă…
Nu mă voi irosi din cauza principiilor!
Voi trăi viața așa cum merită! Ca și cum n-ar mai exista a doua șansă. Doar una!

Capitolul IV:                      Momentul… 

Viața este un moment! -Momentul s-a dus… Un moment pierdut…
Nu există „după”!
Așa că fă-o să ardă mereu cu cea mai intensă flacără!

Promite că nu vei mai aștepta!
Nu mai aștepta până ți se descoperă talentul!
Nu mai aștepta confirmări! Nu mai aștepta să te tragă cineva de mânecă! Încearcă să faci tot ce poți să faci chiar acum. Poate că nu vei reuși de una singură, însă încetează să mai aștepți un moment potrivit în viitor, care nu vine, fiindcă există mereu îndoieli.

*Aștept cu nerăbdare clipa în care o să mă uit la viața mea și o să spun: „La naiba, am reușit!”

…Am așteptat momentul potrivit până când, m-au întrecut alții care nu l-au așteptat…
Amuzant, Trist, dar în același timp, foarte adevărat…

*Când eram mică, căutam un motiv… multe din cele care mi s-au întâmplat au părut totuși un accident, încât mi-am pierdut încrederea în toate acestea. Nu mai credeam în coincidențe. Știam că tot ce se întâmplă în viața asta se întâmplă cu un scop. Nimic nu e întâmplător, deși pare…
Nu știam însă, care este locul sau scopul meu în lume, dar mereu încercam să aflu această descoperire…

*Care este Motivul existenței mele?! 
Să fac lumea asta mai frumoasă?!
Aș vrea să pot face asta prin tot ce e mai frumos și mai bun în mine. As vrea să arăt, cât de multe pot să ofer, câtă frumusețe am în interiorul meu. Doar oare sunt capabilă să mă deschid?! Am destulă încredere în mine?!
Sunt eu oare, ce are nevoie lumea asta?!
Sunt eu oaza aia de frumusețe nebună, după care lumea tânjește?!

…După ce am supraviețuit miraculos accidentului ce l-am avut cu 6 ani în urmă, ajunsesem să mă întreb dacă nu cumva exista un scop în viața mea… Și DA, exista unul…
Mi-am găsit echilibrul scriind despre experiențele și proiectele mele, despre tot ce mă fascinează, mă atrage sau mă tulbură. Așa că m-am gândit să scriu toate acele nimicuri care nu merită osteneala să fie spuse, dar merită osteneala să fie scrise…
Problema mea este că sufăr de imaginație excesivă! Mă pasionează lucrurile frumoase, artele și tot ce îmi stârnește emoții sau sentimente. N-ai cum să fii artist, dacă în sufletul tău n-a pătruns niciodată flacăra credinței și a iubirii… Operele tale vor rămâne fără viața și reci, așa cum ești și tu.

Când ajungi să scrii, ești deja creator. Poți să creezi frumusețe în jurul tău.
A vorbi frumos este o artă. A scrie frumos despre viața ta, gândurile tale și tot ce reprezinți tu, este tot o artă… Cuvintele însă ajung să-ți fie fapte.
Ai grijă de vorbele și faptele tale! Cum spunea și Shakespeare: „Oamenii pot interpreta lucrurile după placul lor, în așa fel încât să schimbe sensul.”
Față de viață, când scrii poți să schimbi totul după placul tău. E singurul moment din viață, când ești cu adevărat stăpân pe situație…
Într-o singură frază pot spune exact ca Emil Cioran: „Dacă nu scriam, cred că mă sinucideam sigur… – asta m-a salvat. Bestialitatea vieții m-a călcat și m-a apăsat… Mi-a tăiat aripile în plin zbor și mi-a furat toate bucuriile la care aveam dreptul. (la vârsta de 18 ani, ajuns specialist în problema morții…)”

E…, așa a fost și la mine. Pe 3 martie 2008 la vârsta de 18 ani, după ce am citit cartea lui Cioran, am întrat în prima mea depresie din viața mea. Nu a fost și singura… A fost doar prima, cea care a declanșat. Vinovat, este însuși autorul cărții „Pe culmile disperării…”.
Pe clasa a 12-a, o fată de la mine din liceu și-a luat viața, după ce terminase de citit cartea „Pe culmile disperării” și-a lăsat un bilet de adio, exact la sfârșitul cărții, unde scria că a vrut să devină specialistă în problema morții…
Eu am fost atât de fascinată de povestea ei și mă întrebam ce poate să scrie un om, încât să te manipuleze psihic, atât de mult, încât să te omori… Mă gândeam că trebuie să fii prea slab de înger, sau prea ușor de influențat. La mine nu era cazul!
Deci, am cumpărat cartea și m-am pus pe citit… Eram fascinată de el.., de acest Emil Cioran, de ceea ce trăiam prin intermediul lui, doar citind-ul.
Pentru mine este cel mai bun scriitor. Dar cu siguranță a fost nebun… El singur spunea: „O existenta care nu ascunde un gram de nebunie nu are nici o valoare. Cu ce s-ar deosebi de existența unei pietre?! Dar să vă spun…, trebuie să ascunzi o mare nebunie, ca să-ți dorești să fii piatră… Și n-ar fi nebunia, o scăpare de mizeriile vieții?!” – Pasiunea absurdului
În timp ce citeam, mă regăseam în tot ce trăise și simțea el. El avea o o viziune foarte întunecată asupra vieții și m-a făcut și pe mine, să încep să vad viața în gri și să ajung să-mi displacă viața. Exact atunci am avut prima mea cădere…
Norocul meu a fost că am realizat că din cauza cărții am decăzut și m-am oprit din citit. Și da, omul a fost geniu… Am zis că o să mai citesc din când în când din el, când mă simt mai stăpână pe viața mea. Sunt foarte curioasă de ce mai zicea el mai departe… Sper că nu v-am făcut și pe voi curioși să-l citiți. E ca un drog. Apuci să-l citești și nu te oprești până nu o termini. Norocul meu a fost că am putut rezista tentației. Asta vă sfătuiesc și pe voi: Nu începeți ceva, dacă nu îl terminați…


CAPITOLUL V:                       Accidentul… 

În încercarea mea de a depăși depresia, am întâlnit cea mai neagra perioadă din viața mea…
Din cauza gândirii mele întunecate, am început să atrag numai ghinion și necaz în viața mea. Parcă era un făcut. Totul mi se întâmpla numai mie. La un moment dat, eram atât de ghinionistă încât, dacă aș fi cumpărat un cimitir, n-ar mai fi murit nimeni! Glumesc… Dar era adevărat la momentul acela.
Dar după ce am supraviețuit accidentului din care era să mor, viața mea s-a schimbat complet.
Mi-am dat seamă că singurul motiv pentru care eram ghinionistă, era pentru că eu mă consideram așa și credeam că sunt. Și așa, atrăgeam mult mai mult ghinion în viața mea. Chiar mă gândeam la un moment dat, până unde se va ajunge… Și s-a ajuns până când era să mor în acest accident de mașină… Dar n-am murit, chiar dacă în locul și ziua unde s-a întâmplat, destinul a luat două vieți a unor copii, în fix același loc și aceeași dată, lună…, doar ani diferiți. Asta să vă arăt că nu există coincidențe…
Destinul m-a cruțat cu un scop… Să înțeleg ceva…, să schimb ceva în viața mea, să-mi schimb mentalitatea. Și atunci a apărut cartea Secretul în mâinile mele și atunci viața mea s-a schimbat complet. Atunci viața mea a devenit la fel de frumoasă, cum merita să o am. Și atunci, am decis să scriu despre mine… Prin urmare m-am deschis scriind despre trăirile mele, despre cine sunt eu, cum sunt eu și cum gândesc.


CAPITOLUL VI:                              Secretul…

*De când mă știu, mi-a plăcut un singur joc: POLEMICA – Pe orice temă… Puțini oameni maturi mă suportau. De înțeles, nici vorba să mă înțeleagă.

*Secretul meu?!                                    
Am trăit cu mai mulți maeștrii Zen. Toate pisicile mele….

Când eram mică, îmi doream cu disperare să cresc, să treacă timpul cât mai repede… Iar acum că am crescut… mi-e așa de dor să fiu din nou copil…
Nu vreau să mă gândesc cu teamă la viitor și să uit să trăiesc prezentul.
Nu vreau să fac ce face toată lumea. Tocmai de aia sunt diferită…
Nu vreau să-mi pierd sănătatea făcând bani ca apoi să pierd banii, pentru a-mi câștiga înapoi sănătatea… Nu vreau să trăiesc ca și cum n-aș muri niciodată și să mor ca și cum n-aș fi trăi niciodată…
Care sunt cele mai importante adevăruri pe care viața dorește să mi le transmită? Ce putem învăța mai bine din experiențele noastre umane de pe această planetă?

Recunoștința…

Se zice că dacă am fi cu adevărat recunoscători pentru tot ce avem în viața noastră, nu ar mai fi necesar să ne dorim ceva, pentru că ne-ar fi dat, înainte de a cere… Atât de mare este puterea recunoștinței…
Eu, pentru ce sunt Recunoscătoare în viața asta?! Bună întrebare…
Am citit undeva scris, că dacă am fi profund recunoscători pentru cea ce avem deja, nu ar trebui să mai cerem ceva, să ne mai dormi ceva… Ni s-ar fi dat înainte de a cere. Atât de mare este Puterea Recunoștinței…
Așa că după ce am citit asta, am devenit și pratică. Mi-am luat un caiet și am început să notez acolo, fiecare chestie din viața mea, care e frumoasă și care mă bucură. Și m-am trezit cu tot caietul plin. Nu mă așteptam să am atâtea lucruri frumoase în jurul meu, dar pe care nu le puteam vedea pentru că mereu îmi doream altceva și altceva…
Asta cred că o facem cu toții, nu doar eu… Uităm să apreciem ce avem deja, în goana după fericirile trecătoare… Da, e adevărat că fericirea este trecătoare. Toate sunt trecătoare… Ceea ce rămâne este important. Și mai presus de toate, prezentul este cel mai important.
Nu mai cauta să fii fericit în viitor, fii acum, pentru ca trăiești această viața uimitoare, singura și unica, care o ai pe acest Pământ.
Viața până la urma este un joc nesfârșit care îl vei continua să-l joci, de-a lungul întregi existenței tale…
Viața e un dar. Fă ca fiecare zi, să conteze…! Dacă nu acum, atunci când?!
Sunt Recunoscătoare că m-am născut și că Dumnezeu mi-a dat în dar această viața. Să fac ce vreau cu ea, să mă bucur de ea și să aleg ce îmi doresc pentru mine.
Sunt Recunoscătoare pentru libertatea care ne-a dat-o. V-ați gândit vreodată la asta?! Cât de norocoși suntem și nici nu realizam.
Noi oamenii suntem ceea ce gândim. Totul se naște din propriile gânduri. Noi ne creăm propria realitate! În concluzie, sunt creatorul strălucit și conștient al vieții mele, prin urmare toate lucrurile din viața mea pot fi create sau schimbate de către mine…
Sunt cu adevărat Recunoscătoare pentru oamenii, circumstanțele și evenimentele noi, care îmi aduc bucurie în viață!
Mulțumesc pentru belșugul care se revarsă asupra mea, în fiecare zi!
Tot ce poate viața să îmi da mai bun, îmi aparține acum. Mulțumesc!
Trupul și mintea mea creează o sănătate și armonie perfectă!
Sunt Recunoscătoare pentru frumusețea mea interioară și exterioară. Pentru inteligența mea nativă.
Sunt Recunoscătoare pentru că m-am născut de ziua mea… Sună amuzant, dar data la care m-am născut, mi se pare cea mai frumoasa și reprezentativa pentru mine. 3 a 3-a…
3 martie, 03.03 – Șirul de trei…Pentru mine cifra trei este cea mai frumoasa și importantă. Trei este cifra magică și divină. Numărul 3 este pretutindeni un număr fundamental. El exprima o ordine intelectuală și spirituală în legătură cu Dumnezeu, cu universul și omul. El sintetizează tripla unitate a ființei vii. Trei spun chinezii, este numărul perfect, expresia totalității, a desăvârșirii, căci nu i se poate adăuga nimic.
Timpul este triplu: Trecut, Prezent și Viitor.
Viața umană are 3 nivele: material, rațional și spiritual.
Trei este perfecțiunea unității dumnezeiești. Dumnezeu este unul în trei persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
Am devenit obsedată de ziua mea de naștere după ce am avut un eveniment destul de important în viața mea pe care nu pot să mi-l explic…

La vârsta de 3 ani, în 1993, pe data de 3.03, la ora 3 noaptea, m-am trezit plângând și urlând. Îmi aduc aminte, deși eram foarte mică. Am plâns încontinuu timp de 3 ore. Iar fix după 3 ore, m-am oprit, a sunat telefonul, transmițând o veste: Unchiul care era și nașul meu, murise pe la 3 noaptea…
Când m-am maturizat și mi-am dat seama de misterul acestui eveniment, i-am întrebat pe părinții mei, dacă este așa cum îmi amintesc. Ei mi-au confirmat.
Cum pot să explic așa ceva?!
*Să zicem că aș avea puteri extrasenzoriale, sau intuiția foarte dezvoltată, care o am și mi-a dovedit-o de prea multe ori, viața că o am. Deci încă un motiv pentru care sunt Profund Recunoscătoare.
*Dar cel mai mult apreciez și sunt recunoscătoare pentru familia mea. Părinții mei! Se zice că părinții nu ai cum să ți alegi. Ți dă Dumnezeu. E…. eu sunt cea mai norocoasă să am așa părinți minunați. Nu se putea să îmi aleagă Dumnezeu niște oameni mai buni și mai potriviți…

                                  Bărbații…


Bărbații conduc lumea, dar femeile de poveste conduc bărbații!

Din  toată experiența mea, pot spune un lucru cert: – Bărbații sunt începători: Vor Prea mult și Prea repede!  Se grăbesc să facă sex și nu mai au timp să simtă iubirea…
Ei gândesc, că o femeie are nevoie, doar de o halcă de carne. Că dacă ne oferă sex, ne oferă totul.. Asta nu înțeleg ei… Ca noi femeile n-avem nevoie de o halcă de carne. Credeți-ne, pentru asta s-au inventat vibratoarele… și pot să înlocuiască foarte bine, poate chiar mai bine un bărbat… Doar noi avem nevoie de altceva. Avem nevoie de un bărbat din toate punctele de vedere. Sentimental, financiar, sexual, dar în primul rând, avem nevoie de un prieten. Avem nevoie și căutam toată viața noastră un bărbat bun. Un suflet bun, care să ne completeze…Am avut odată o discuție cu un tip de care îmi plăcea, dar care mă presa să facem sex. I-am spus: 

– Nu-mi lua puritatea sufletului… Nu te grăbi… Nu mă fă să fac ceva, ce poate mai târziu voi regreta!

Nu vei avea doar trupul clocotind de dorință…, ci și sufletul disperat să se dăruiască.
Nu vrei să simți ceva unic?!
Lasă-mă să te ajut. Lasă-mă să creez magie între noi!

La un timp după, nu am făcut sex, ci dragoste…
Am plângând amândoi.- A fost cel mai special moment din viața mea. N-am să-l pot uita niciodată.

Și atunci mi-am dat seama că sunt prea bună ca să fiu singură.. dar și eu sunt prea bună ca să fiu a oricui. Mi-am educat prea bine simțurile ca să le irosesc pe oricine. Sexul fără dorința de a rămâne cu capul pe pieptul lui și de a mă trezi dimineața tot acolo, nu mă atrage! Fuck friends, exclus!
O fac doar dacă îmi spune inima să o fac. Și dacă simt că el este demn să mă dăruiesc atât de mult.
Pur și simplu mă enervez, când văd ce pretenții au bărbații în ziua de azi, mi se face scârbă.
Cer prea mult și nu oferă nimic!
Când o să înțelegeți că noi, prin simplu fapt că suntem femei, suntem mai sensibile și mai romantice ca voi. La noi nu e mecanic… La noi funcționează cu pasiune, cu șoapte, cu atingeri senzuale și romantice, avem mare nevoie de preludiu. Avem nevoie de brațele voastre mari și puternice, care să ne tina noaptea îmbrățișate, ca să ne simțim protejate de un bărbat adevarat. Avem nevoie de un bărbat care să fie lângă noi mereu, să ne ajute, să ne ridice sus, sa fie pentru noi, oricând, să lupte pentru noi, etc.
Respectați-ne și Iubiți-ne! – Atât avem nevoie.
Știu… că sunt bărbați care s-ar ruina ca să ne aibă și alții care ne pot avea cu un singur buchet de flori.
Dar sunt și  bărbații misogini care judecă femeile, în loc să le ocrotească, să le iubească și le respecte, că îi pot face fericiți și ca le pot aduce un copil…, o minune…
Când un bărbat adevărat iubește, nu există imposibil. El face orice pentru persoana iubită. O dovedesc istoria cât și prezentul.
Sunt bărbați care au cele 3 instincte animalice: a etala, a se împerechea, a mânca.
Și sunt bărbați care își controlează instinctele: ca dresorii de lei de la circ, care emană putere…
Bărbații din ziua de astăzi sunt fascinați de bani… Nu e vina lor, ci a societății în care trăim, care ne manipulează pe toți, iar femeile își dau seama că dragostea trece prin stomac și nu mai aleargă după feți-frumoși pe caii lor albi. Nu mai vor asta! Și-au dat seama că iubirea nu-ți plătește chiriile și toate cheltuielile pe care le ai.
Au auzit de prea multe ori replica:”Ce ai tu să-mi oferi ca bărbat?! Cum ai de gând să mă cucerești, prin vorbe?! Uite-te la mine! Crezi ca eu cred în vorbe?!” …
Și atunci ei devin disperați să facă bani, cu orice preț. Pentru ei.., pentru a avea ce-i oferi unei femei. Dar în fuga asta, ei uită Cel mai importat aspect… Uită să fie oameni.
Uită să fie educați, Uită să se poarte elegant, Uită să fie atenți cu femeia de lângă ei.  Și cred că dacă au bani, au totul. Și-asa au ajuns toți cocalarii, toți cioflengarii cu bani, să se creadă cei mai șmecheri oameni de pe planetă… Cred că pot cumpăra totul și că nu au nevoie de creier pentru a vorbi cu o femeie, ci doar pentru a face bani. Pentru că banii vorbesc… Și de aia s-a umplut țara asta de baștinași cu aere de președinți.
Voi n-ați înțeles că un bărbat cu bani, impresionează doar niște curve falite?!
Ești cu adevărat bogat atunci când ai ceva, ceea ce banii nu pot cumpăra.
Nici banii nu contează într-o relație-căsnicie fericită, cât timp nu sunt exagerat de puțini, caz în care apar neînțelegerile.
Așadar, în ceea ce privește personalitatea partenerului, factorul care indica o capacitate sporită de a menține o relație stabila este, amabilitatea! Cu alte cuvinte, băiatul bun, blând și liniștit, este cel pe care îl vrea aproape pentru tot restul vieții, orice femeie! Amabilitatea este una dintre cele cinci trăsături mari de personalitate, pe lângă extroversie, conștiinciozitate, neuroticism și deschidere, care descriu pe cineva care e “politicos, flexibil, de încredere, blajin, cooperant, iertător, blând și tolerant.
Nu hainele te fac om… Nici mașinile sau averea pe care le ai.
Om devii prin amabilitate, sinceritate, respect, dăruire, iubire și prin felul în care alegi să ajuți oamenii.
Sunteți mari în promisiuni, dar mici în iubire…

*Ai o femeie, două, trei patru… și dacă iți pui ambiția umbli curtea de femei și lași câteva la poartă să stea de pază… Dar oare câte dintre ele ar fugi cu tine și la 3 noapte dacă le spui?! Câte dintre ele ar renunța la tot, doar ca să fie cu tine?!
Știu că știți multe despre sex, dar poate a venit momentul să învățați ce este dragostea…
Timpul este prețios, deci nu-l irosi cu persoane de care ești conștient că odată vor pleca sau le vei face tu să plece… Investește timp într-o singură femeie și fă în asa fel ca relația sa fie veșnică! Parcă are mai mult haz când ești la șpriț să zici ca împlinești 6 ani cu a ta, decât sa spui că ai avut o groază de femei…. Pentru că am observat că după toată alergătura asta în viața, rămânem doar cu amintiri și poate dacă suntem norocoși, cu cineva lângă noi… Pentru că nu contează ce ai, ci pe cine ai.
Mulți bărbați se tem de femeile până la care mai trebuie să crească și preferă să se folosească de femeile până la care sunt nevoiți să coboare…
Când un bărbat se uită la prea multe femei, riscă să piardă femeia care se uită doar la el.
Puteți voi oare, să ne iubiți pe noi, femeile, așa copilăroase și delicate cum suntem?! Să ne iubiți dimineața, atunci când suntem cele mai pure… Să ne iubiți ochii somnoroși și zâmbetul, care vă crează o dependență inexplicabilă.
Câți sunteți în stare să iubiți o femeie, exact așa cum este… fără nici altceva?!
Sunteți oare în stare să-i dați fondul de ten la o parte, să lăsați rimelul să se întindă… și să facem loc copilului din ea?!
Sunteți voi oare capabili, să dețineți asemenea premiu?!
Puțini… Prea puțini…
Atât de puțini, încât nici nu se numără…

iveală prin cel mai sărac veșmânt.

E foarte greu să fii femeie în ziua de astăzi… Trebuie să gândești ca un bărbat, să te porți ca o doamnă, să arăți ca o puștoaică și să muncești ca un cal.
Mereu am crezut că cea mai mare irosire în viața unei femei, este să știe să fie doar frumoasă..
Frumusețea unei persoane este doar acel ambalaj care te face curios, dar nu ești sigur dacă e de calitate sau nu…
Un corp frumos nu este suficient, fără atitudine, stil, pasiune, tinerețe, inteligență, demnitate, personalitate, seducție, șarm, senzualitate, extravaganță, carismă, farmec, noblețe, modestie, savoare, exotism, provocare, bun simț, politețe, educație aleasă, atașament, fidelitate și mai ales, fără o minte pe măsură.
Întotdeauna am fost sigură pe mine și nu pe sânii mari și forme generoase.
Nu sunt doar o „tipa”! – Eu sunt o doamnă…
O doamnă este o femeie care îl face pe bărbat să se poarte ca un domn. O doamnă nu va concura cu alte femei pentru atenția cuiva!
Fete vor atenție, femeile vor respect…
Există femei pe lumea asta, distruse de dragoste, de familie, de părinți, de prieteni, de cunoștințe… Cu toată sinceritatea pot spune, că și eu sunt una dintre ele….